se tineau de mana…

Ii vedeam aproape zilnic. Mergeau pe jos tinandu-se de mana. Dimineata se grabeau. Probabil la munca. Dupa amiaza aveau acea liniste in pasi pe care ti-o da apropierea ireversibila a caminului. Dar se tineau de mana. Deseori incercam sa-mi imaginez locul de munca al celor doi. Erau bine imbracati, in trend, insa discret, cu mult gust. Constatai usor ca sunt frumosi, naturali si se simt bine impreuna. Ea, nefardata, cu parul prins la spate. El, inalt, brunet, distins, cu privirea usor severa. Aproape tot timpul discutau. In unele dimineti o vedeam numai pe ea cu un baietel de sapte-opt ani. Il tinea de mana. Mergeau spre scoala. Copilul era imbracat simplu,dar cu multa grija. Pareau familia perfecta. Intr-o dimineata mi-am dat seama ca nu i-am mai vazut de mult. In urma cu cateva zile ne-am reantalnit. Iata-i. Insa era singura. Intr-un Mercedes Clasa A . Era usor incordata la volan, dar ii venea bine masina. Se potriveau. Baietelul lor era pe bancheta din spate. Mergeau la scoala. Ezitam intre bucurie si deceptie. Peste ceva timp l-am zarit si pe el. Tot singur. Intr-un BMW 320. M-am resemnat. De acum incolo ii vor vedea din cand in cand trecand cu automobilul. Intr-un fel imi parea bine. Au reusit. Prosperitatea nu i-a ocolit. Munca lor si-a primit rasplata. Deci, se poate si la noi. Totusi, acum ca ii vad mai rar si numai de la distanta nu pot sa nu ma ma intreb cu putina teama: Oare din cand in cand se mai plimba impreuna tinandu-se de mana?