Herta Muller, Nobelul si… ‘coada’
de ce a primit Nobelul pentru literatura scriitoarea nascuta in Banat? iata cateva motive enumerate de Vladimir Tismaneanu:
cum s-a simtit Herta Muller in Romania, anul trecut cand a venit in vizita? ce credeti? iata un fragment din interviul acordat EVZ cu respectiva ocazie:
EVZ: Ce s-a întâmplat aseară? Sunteţi vizibil marcată…
Herta Müller: Persoana cu care aveam întâlnire în antreul hotelului mi-a spus că trebuie să scăpăm de “coadă”, adică de doi indivizi care-l urmăreau de ceva vreme şi se prefăceau că beau o cafea în bufetul din hol. Mai mult, cei de la hotel i-au cerut să se înregistreze ca “vizitator”, deşi nu intenţiona să urce în cameră. Ca urmare, Andrei Pleşu m-a sfătuit să părăsesc hotelul şi să rămân într-o cameră din sediul NEC. La precedentele veniri în ţară, aproape în fiecare an, nu am avut incidente, dar acum problemele au reînceput şi nu înţeleg ce vor de la mine. Lucrurile îmi reamintesc de persecuţiile Securităţii, din anii ’80. Consider că, într-o ţară liberă, SRI-ul nu are ce căuta în hoteluri sau alte instituţii, care ţin de viaţa privată.
astazi, cand am aflat ca Herta Muller a primit Nobelul pentru literatura, mi-am adus aminte de acest interviu si acum cu o curiozitate si mai mare ma tot gandesc, oare ce au vrut aceste personaje tip “coada”? cat de degradat poti sa fi cand te angajezi sa o ‘filezi’ pe Herta Muller, cu trecutul ei de victima a securitatii? stiu, sunt multi oameni curati si valorosi in tara asta… insa acestia de cele mai multe ori pot fi oricand intimidati, discreditati, calomniati, improscati cu noroi de personajele tip “coada”…
…îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi…
spune Herta Muller in EVZ. cred ca Nobelul premiaza nu numai talentul scriitoarei ci si aceasta atitudine transanta fata de realitatile degrada(n)te produse de indivizi lipsiti de scrupule si acceptate de poporul ‘bland’ dispus sa-si admire calaii…
Nu am citit nimic de Herta Muller, si raspunsul meu nu o vizeaza pe aceasta doamna personal, neputand sa o “judec” din punct de vedere literar. Dar, referitor la afirmatia ta ca Nobelul premiaza nu numai talentul scriitoare ci si atitudinea, asa este, ai remarcat foarte bine. De ani de zile, cel putin de cand urmaresc eu “fenomenul Nobel pentru literatura” premiul s-a decernat prea putin in baza unor criterii literare ci mai mult in baza orientarii politice, zona de provenienta, participarea la diverse activitati ecologiste, proevrei, de aparare a orfanilor ori femeilor, etc… S-a vazut clar anul trecut cand a castigat Le Clezio in defavoarea lui Fuentes ori Eco…
eu zic ca si atitudinea conteaza… chiar si in literatura… doar suntem oameni, personalitati complexe, nu doar simpli consumatori de frumos.