Cam asta a fost…

… mica mea aventura in blogosfera. se pare ca, deocamdata, imi este imposibil sa am grija de acest blog. multumiri pentru toti cei care m-au citit din cand in cand si au lasat comentarii.  am o admiratie sincera pentru voi.  sunteti plini de idei, talent, profunzime si bun simt. aveti grija de blogurile voastre frumoase si mai ales de voi.  o sa va urmaresc de la distanta… si poate odata, candva o sa ne mai ‘vedem’… si nu uitati, credeti sau nu, Cineva acolo sus va iubeste… numai bine!  

Femeia blonda sau bruneta?

in copilarie visam la o blonda. astazi imi este imposibil sa aleg. o zi insorita de mai (blonda) sau o noapte de septembrie cu cerul instelat (bruneta)? seninatate (blonda) sau mister (bruneta)? … sunt adeptul monogamiei.

Ateismul si ‘argumentul designului’

rar, cand am ceva timp liber pornesc din blog in blog sa mai descopar lucruri frumoase, inteligente, de esenta. astazi prin Silence\’s blog descopar un alt blog foarte interesant si inteligent: Only Darkness Is Eternal®. aici printre altele am avut ocazia sa citesc despre Antony Flew, care:

…pentru mulți ani,  a fost un reper important pentru lumea ateistă. Acum, cu toate acestea, Flew a abandonat ateismul și a acceptat existența lui Dumnezeu…

…Flew nu a devenit creștin; doar a acceptat existența lui Dumnezeu. El și-a descris noua poziție ca pe o formă de deism. Deiștii acceptă existența unui Dumnezeu responsabil de crearea Universului, dar resping existența unor revelații precum Biblia…

…Pentru Flew, argumentul designului este cel care arată că existența lui Dumnezeu este probabilă. Acesta a fost impresionat de studiul științific care sugerează faptul că universul este rezultatul unui design inteligent. “Mi se pare acum că descoperirile a cincizeci de ani de cercetări ADN au furnizat suficiente dovezi pentru pentru susținerea argumentului designului,” explică Flew…

gasiti intregul material pe Only Darkness Is Eternal®. interesant si spectaculos intr-un fel…

Arta si moralitate: cazul Polanski

celebrul regizor Roman Polanski a fost arestat in Elvetia pe baza unui mandat emis de justitia SUA in urma cu 31 de ani.

Polanski s-a aflat iniţial sub incidenţa mai multor capete de acuzare, inclusiv cele de viol şi corupere prin administrare de droguri. In marturia pe care a depus-o in timpul procedurii de anchetare, cineastul a declarat ca este vinovat doar de intreţinere de raporturi sexuale cu o minora.

intrebarea care ma framanta insa, nu este daca Polanski trebuie inchis sau nu.  daca privim cu atentie viata unor artisti observam ca multi dintre ei au avut serioase probleme de comportament. in oglinda acestor fapte interpretabile din punct de vedere moral ma intreb cat de valoroase sunt operele unor asemenea artisti. conteaza faptul ca de ex. Ray Charles a reusit sa ‘produca’ piese celebre chiar in perioada cand era dependent de droguri? sau ce sa mai spunem de Jim Morrison?  ce facem cu scriitorii faimosi banuiti, acuzati ca ar fi fost pedofili (Marcel Proust, Andre Gide…)? cat de valoroasa este opera unui artist cu probleme evidente de moralitate? sau una este viata personala si alta opera artistica? moralitatea si arta au ceva in comun sau frumosul este pur si simplu amoral?

sursa citat: mediafax

Iubire neconditionata

zilele trecute am incercat sa numar persoanele care, dupa toate aparentele, au o iubire neconditonata fata de mine. (…neconditionata=o iubire care nu se termina, care nu depinde  de circumstante sau de comportamentul meu uneori nepotrivit. stiu ca o iubire din asta neconditionata nu exista in mod absolut dar de multe ori sunt surprins de caldura unei iubiri nemeritate… si in acele momente stiu ca sunt iubit neconditionat… si e atat de bine ). in privinta celor apropiati sunt sigur ca aceasta iubire ma va rasfata pentru mult timp de acum incolo, insa surprinzator am impresia (destul de accentuata) ca multi oameni, pe care poate nici nu-i cunosc, la un moment dat ar fi capabili sa ma iubeasca fara nici o pretentie sau o rasplata. este atat de linistitor ca in sufletul nostru exista aceasta mare capacitate de a iubi, de a fi alaturi de cei care au nevoie de noi, chiar si atunci cand intram in relatii cu oameni pe care nici nu-i cunoastem. este atat de bine sa fi iubit. si cand ma gandesc la cata iubire primesc ceea ce ma preocupa este daca eu la randul meu sunt indeajuns de disponibil pentru a da mai departe aceasta ‘caldura’ a acceptarii neconditionate?

Independenti !…?

ne place sa credem ca nu avem nevoie de nimeni si nimic pentru a reusi. vrem sa fim puternici, independenti. cautam si incercam sa punem la treaba ‘divinul’ din noi. probabil multi dintre noi avem motive sa fim increzatori in fortele proprii… nu sunt profet… dar sunt convins ca va veni in viata fiecaruia o zi cand vom avea nevoie de Ceva sau Cineva care este mai puternic decat noi si nu este in noi… oare vom avea taria sa intindem mana dupa ajutor sau o sa credem ca este prea umilitor?

Argumente

nu pot fi convins doar de forta, stralucirea si frumusetea argumentelor… trebuie ’sa simt caldura din imbratisarea’ lor…

Terorism sau conspiratie?

saptamana trecuta ne-am adus aminte de evenimentele cumplite, tragice intamplate in 2001 pe teritoriul SUA. asa ceva nu poti uita. ramai marcat toata viata. noi am privit de la distanta. ei, americanii au trait-o. si inca o traiesc, pentru ca dupa 9/11 viata lor si a lumii s-a schimbat. poate nu atat de spectaculos incat sa ne socheze, insa suficient de vizibil ca sa nasca nu numai razboaie (Afganistan, Irak…) dar si o inflorire a teoriilor despre cele intamplate.

1. varianta oficiala: terorism. fundamentalisti islamici. atacatori sinucigasi. 2. varianta conspirationista:  totul a fost pregatit de organizatii si servicii secrete din America tocmai pentru a crea un pretext suficient de puternic ca sa fie schimbata lumea.

imi este greu sa spun ca sunt adeptul neafectat de nici o urma de indoiala a uneia dintre variante. varianta 2 aduce multe argumente care te pun pe ganduri. exploateaza la maximum nevoia de a avea o imagine definita de logica asupra evenimentelor.

cu toate acestea, (inca) nu pot sa accept teoria conspirationista. pentru ca (inca) refuz sa cred ca lumea noastra a devenit atat de infecta incat conducatorii unor tari isi masacreaza proprii cetateni doar pentru a putea declansa razboaie. nu pot sa cred (deocamdata) ca lumea noastra este guvernata doar de forte malefice, demonice si ca umanismul din discursul oficialilor, conducatorilor lumii este doar o fatarnicie fara margini. nu cred ca binele a pierdut definitiv razboiul cu raul. poate imi spuneti ca sunt naiv. poate…

insa pe langa naivitate mai am si credinta ca Cineva mai vegheaza asupra acestei lumi, ca (inca) nu suntem singuri cu raul din noi si din jurul nostru. si mai sunt convins ca raul chiar daca pare mai organizat si invinvibil nu poate alunga definitiv bunatatea de pe acest pamant. chiar daca am ajunge ca nici un om sa nu mai ramana in armata binelui Cineva va avea grija ca aceasta armata sa fie completata (poate cu ingeri) pentru a distruge raul din noi si din jur. da… asa este, argumentele mele nu se bazeaza pe ratiune ci pe credinta in Binele din noi si mai ales din afara noastra.

p.s.:  teoriile conspirationiste aproape totdeauna au un suport ideologic extremist (de stanga sau de dreapta)… nu-mi plac aceste extreme…

Persoane… scrisori…

exista persoane care ’scot’ din tine aproape tot ce este bun si frumos. in prezenta lor zambetul vine de la sine, inspiratia te cuprinde fara sa vrei… esti coerent, te simti inteligent si plin de umor… cateva minute in preajma lor sunt de ajuns ca sa te convingi ca esti important si demn de stima. respectul si iubirea lor insa te si responzabilizeaza, iti deschid noi orizonturi si iti arata directia de ‘zbor’… cred ca despre asemenea persoane a spus cineva ca sunt “scrisoarea de dragoste a Cerului catre oameni”… sa tot ‘primesti’ asa scrisori.

Defect sau virtute?

in general, ceea ce este in sufletul meu este si in ochii mei. cand un om nu imi este simpatic ‘ii dau de veste’, printr-o atitudine distanta ce radiaza din privirea mea si din intregul meu fizic. la fel se intampla si in cazuri pozitive. cand imi zambeste inima eman seninatate si voie buna prin gesturi, zambet, cuvinte si privire. o sa-mi spuneti ca este normal… nu stiu… uneori parca n-ar strica o camuflare, cat de sumara, a trairilor negative mai ales… defect?… virtute?… sunt in dilema…

O admir

am copilarit impreuna. este o tipa draguta, ambitioasa, cu mult bun simt si un suflet enorm. una dintre verisoarele mele. in prezent medic rezident. zilele trecute ne-am revazut. printre altele ii spun:

- te respect si te admir atat de mult… sunt mandru de tine… sa termini medicina cu trei copii mici este o performanta…

ea rusinata un pic si surprinsa de declaratia mea imi raspunde:

- multumesc… cuvintele tale ma ung pe suflet sa stii…

- dar spune-mi te rog ce faci cand pacientii vin cu plicul, cu micile atentii? iei spaga? – o intreb cu ceva ‘frica’ in mine.

- sa stii ca as avea mare nevoie de un plus la salariu… dar cand vad cat de sarmani si nenorociti de soarta sunt majoritatea pacientilor… cum as putea sa accept acei bani… nu iau spaga.

m-am linistit. am inceput s-o admir si mai mult. numai sa reziste tentatiei…

Vizita si lacrimi

ieri dupa-amiaza cumnatul meu se pregatea sa faca o vizita. grea. dureroasa. la un fost coleg de munca. un coleg pe care l-a ajutat de multe ori. acum sa pregatea sa-l vada pentru ultima oara. sufera de o boala incurabila. in faza terminala. este pe moarte. l-am intrebat pe cumnatul meu:

- ce o sa-i spui?

- nu stiu… – imi spune el cu lacrimi in ochi – …dar sotia lui mi-a zis la telefon ca o sa se bucure cand o sa ma vada… probabil o sa povestesc ceva despre ce se mai intampla la firma… chiar nu stiu ce o sa spun…

ce poti sa spui cand lacrimile si durerea sugruma cuvantul si zambetul?

Odihna, graba, podea

cineva, candva a spus:

De ce oare ne grabim sa ne ridicam atunci cand am cazut?… Am putea zabovi, o perioda, acolo jos, ca sa ne odihnim putin.

credem ca e bine sa uiti ca ai cazut. te-a durut. si e rusinos. dar, oare nu este mai bine sa acceptam ‘cazatura’ si sa stam un pic asa ‘la podea’ impacandu-ne cu ideea ca nu suntem invincibili si infailibili?

Binele si rasplata

cand faci un bine, in adancul sufletului speri ca in schimb, undeva, candva si tu o sa ai parte de lucruri frumoase, inaltatoare. cand iti dai seama, ca nu primesti ‘rasplata’, sperata, visata discret, dezamagirea este crunta. si atunci ori spui ca nu mai faci vreoadata vreun bine, ori faci mult bine in continuare pentru ca nu poti altfel. iti ramane poate sa te rogi, ca sufletul tau sa fie mai putin sensibil si la bine si la rau.

Ratare albastra

cer… curat, albastru… oameni… priviri… vieti…  proletare, fade, bogate, sclipitoare… pasi… domoli… sentiment…resemnare, ratare… albastra.

Cuceritori prin indiferenta?!

Uneori indiferenta este cel mai bun mod de a cuceri.

adeptii indiferentei vor pune accentul pe “cel mai bun mod”, adversarii insa pe “uneori”. oricum, ideea merita incercata… ‘uneori’.

Si… ce daca?

“am o casa frumoasa. ei si… ce daca? … o sotie cumsecade, harnica, delicata, atragatoare. ei si… ce daca? doi copii, o fetita si un baiat, sanatosi, frumosi, isteti. ei si… ce daca? am toate conditiile pentru a trai o viata de familie armonioasa, echilibrata, frumoasa. ei si… ce daca?… cu alte cuvinte ma doare in cot de tot ce am.”… ati observat ca sunt oameni, in special tineri, care nu-si dau seama cat de valoroase sunt anumite lucruri in viata? probabil ei cred ca totul li se cuvine asa natural, fiind dreptul lor de avea un partener de viata, copii, casa, masina, loc de munca, etc. da,  este si un drept sa ai toate acestea. dar, ca sa ai un camin fericit, plin de iubire si respect, nu trebuie sa uiti ca tot ce ai primit este minunatul Dar al providentei. este scrisoarea de iubire ajunsa la tine din partea Aceluia care este cel mai mare Fan al fericirii tale.

Masura iubirii

iubirea, intensitatea si adancimea atasamentului fata de o persoana, nu se masoara (doar) in ceea ce primesti de la acea persoana, ci mai ales, in ceea ce esti dispus sa oferi, sa dai pentru ea.

Raul din noi

raul din noi nu consta in faptul ca gresim mult. (da, ar trebui sa gresim mai putin, daca se poate). ceea ce ne ‘trage in jos’ fara mila este ignoranta naiva cu privire la locul nostru in aceasta lume. nu stim cine suntem, unde ne aflam, incotro ne indreptam. din aceasta cauza ori ne rusinam prea mult de ceea ce suntem si incepem sa ne ‘ascundem’, ori ne mandrim in exces si vrem sa fim mereu in atentia celorlalti. intre cele doua extreme incercam nenumarate variatiuni. poate ar trebui sa ridicam privirea din noroi sau sa coboram de pe piedestal si sa spunem: ‘ei bine, asta-s eu, sa vad ce pot sa fac mai departe. inconjurat de ingeri si demoni este minunat sa fiu Om’.

Atotstiutorii

unii dintre noi lasam impresia ca stim aproape totul. impartim sfaturi, comentam, oferim solutii, analizam, facem previziuni. nu cred ca e rau sa avem o parere despre ce se intampla in jurul nostru, dar am uitat sa recunoastem si sa spunem din cand in cand: ‘ei bine, aici nu stiu ce sa spun’. pe mine ma sperie oamenii care au un raspuns la orice. sunt profund suspicios si instinctiv distant cu atotstiutorii.

Dolce far niente

sunt momente cand imi face o placere enorma sa nu fac nimic. doar sa stau asa cu ochii in soare, in carte sau in ce vreau eu. oare cum as putea sa prelungesc cat mai mult aceste momente?

Vorbe

uneori sau de multe ori vorbim mult. convinsi ca spunem lucruri importante. sau frumoase, placute. necesare intr-un anumit context. de obicei nu ne gandim ca, poate folosim cuvinte nepotrivite. calitativ si cantitativ. adevarat, daca ne-am cenzura drastic tot timpul am ramane probabil doar cu ‘buna ziua’, ‘ce faci’, ’sunt bine’ si alte locuri comune uzate. este bine ca vorbim. ar trebui sa o  facem totusi cu gandul ca vorbele noastre ating suflete. ele nu vor fi nicioadata simple pasari fara cuib, zburand fara sa atinga o viata, a stare de suflet, o indoiala, o speranta, o inima… sau mai multe.

Visez sa traiesc…

tara in care visez sa traiesc nu este perfecta. insa in aceasta tara coruptia nu este un mod de viata, ci doar un rau oarecum controlabil. as vrea sa am tot timpul posibilitatea de a alege un conducator priceput si consecvent in vorbe si fapte. urasc situatiile scarboase cand mergi la vot si nu stii pe cine sa pui stampila. inca mai cred ca trebuie sa merg la vot. in tara mea din vis oamenii nu cunosc semnificatia termenului spaga. cetatenii ei se simt protejati de autoritati. automobilele scumpe nu depasesc limita de viteza din orase si sate. stirile sunt fara omoruri si violuri, topoare si impuscaturi. visez la o tara in care stapanul nu este banul si interesul imediat ci binele celuilalt si al generatiilor viitoare. o tara in care natura este comoara nationala si noi cetatenii suntem pietre pretioase in ea. nu vreau sa fim bogati. nici putrernici sau influenti. visez doar sa ne respectam si sa fim respectati. sa iubim si sa fim iubiti. sa avem pace in suflet si incredere in viitorul nostru si in Cel care ne-a dat acest dar: tara in care traim.

Dansand in furtuna

odata omul a avut puterea sa stapaneasca furtuna. era increzator, plin de speranta si conectat pe deplin la sursa vietii. fara indoieli, cu o constiinta curata, savurand inocent bucuria de a trai. in prezent e altfel. furtunile vietii sunt intampinate cu spaima. eventual cu resemnarea inselatoare, care iti poate da un somn adanc, aparent linistitor. dar odata trezit din somn, realitate furtunii este neschimbata si puterea noastra de a rezista la fel de mica. ne-am obisnuit. suntem victime. ne adapostim intr-un coltisor crezut de noi sigur si asteptam neputinciosi sa treaca furtuna. am uitat ca am fost creati sa stapanim furtuna, ploaia si vantul…

Cuvintele pot imbratisa?

oare prin cuvintele noastre putem imbratisa sufletul cuiva asa cum imbratisam cu bratele noastre trupul lui? de unde facem rost de asemenea cuvinte? cum se transforma o simpla insiruire de litere intr-un cuvint care ‘imbratiseaza’ ?

photobucket.com

Iubire si… oameni

“este ingrozitor sa traiesti intre oameni. dar ce rost are sa traiesti fara ei?” (E. Cioran)

ati avut vreodata sentimentul ca lumea aceasta nu va apartine? ca oamenii din jurul vostru sunt straini si departe de a va intelege? iubim si suntem iubiti. asteptam si suntem asteptati. ascultam si suntem ascultati. mangaiem si suntem mangaiati. radem impreuna cu ei. plangem cu lacrimile lor. si totusi ne dezamagesc. adancurile disperarilor noastre raman inaccesibile pentru ei. in momentele de cutremur profund al sufletului nostru, suntem singuri. doar noi in abisul incercarilor. dar acolo in singuratatea umbrelor stim ca ii iubim. chiar daca nu ne inteleg, poate ne umilesc uneori si ne ranesc teribil, avem totusi certitudinea ca ei reprezinta cea mai mare valoare din vietile noastre. atingeri, priviri, rani, dezamagiri, zambate, imbratisari, dispret, iertare si iubire. multa iubire.

Caut adevarul

in mine nu-l gasesc. la tine sigur nu este. unii spun ca este undeva la mijloc. eu cred insa ca este undeva deasupra noastra. acolo sus…

O imbratisare calda acum sau…

… promisiunea unei nopti  fierbinti candva in viitor? acum stiu destul de sigur ce as alege. maine poate altfel ar sta situatia.

Daca ai fi Dumnezeu…

ce ai face? ai conduce universul la fel ca El? daca da, atunci ai patruns in intimitatea gandurilor, intentiilor Lui. si iti place ceea ce ai descoperit. te satisface viziunea Lui asupra lumii. deci te identifici cu El. L-ai atins. daca nu ai conduce lumea la fel ca El, atunci nu-L prea cunosti. poate nici nu te intereseaza persoana Lui. intr-un fel te crezi un mic Dumnezeu. asa si ceilalti. si in inflatia de Dumnezei e greu sa-l percepi si sa-l intelegi pe adevaratul Dumnezeu.

Imbecili de prea multa televiziune?

de multe ori aud comentarii, facute de persoane respectabile, cu greutate in spatiul public romanesc, ca emisiunile tv imbecilizeaza poporul. indiscutabil anumite emisiuni (sau majoritatea?) contribuie din plin la indobitocirea privitorului, dar ma intreb cine ne constrange sa privim acele emisiuni? de ce nu avem incapatanarea de a refuza sa privim orice? oare nu educatia noastra sau mai corect lipsa ei ne face sa fim dependenti de tv? cred ca televizorul doar trezeste imbecilul din noi. il hraneste si il ademeneste. imbecilul din noi s-a format undeva departe de televizor si departe de acele valori si principii de vietuire, care te ajuta sa alegi cand si ce sa privesti.

Stiu ca iubesc atunci…

… cand o persoana nu trezeste in mine dispretul pentru prostiile pe care le face. Poate sa faca multi pasi gresiti eu totusi, chiar daca temporar ma enervez pe el, simt ca mi-as da viata spre binele lui.

Jacko si Neda

Jacko: a ales sa-si acopere fata, temandu-se de mediul infectat
Neda: obligata sa-si acopere fata de un regim infect, fundamentalist

Jacko: toata viata a dorit sa fie altfel decat a fost
Neda: visa sa aiba dreptul de a fii ea insasi zi de zi

Jacko: legenda devorata de propria-i celebritate
Neda: victima Gardienilor alergici la setea ei elementara de libertate

P.S.: sunt aproape sigur ca majoritatea fanilor Jacko habar n-au cine a fost Neda

Capra vecinului… de ce este mai frumoasa???

In general evit sa doresc raul in viata cuiva. Poate am si eu momente cand ma mai enervez pe cineva si vreau sa-l vad pedepsit cumva, dar dupa un timp ma linistesc. Nu-mi place sa vad oameni strapunsi de suferinta. Deci nu vreau sa moara capra vecinului si totusi nu pot sa nu ma intreb din cand in cand: de ce oare capra vecinului este mai frumoasa decat capra mea? Si de ce nu tin cont cu mai mult entuziasm, ca la randul meu am o capra despre care altii spun ca e mai frumoasa decat capra lor?